Participare civică

 

 

Importanța activismului politic
Indiferent de schimbările caracteristice mediului în care ne desfășurăm existenţa este imperativ să nu uitam că, pentru ca un stat să fie democratic și un sistem să fie funcțional, nu este nevoie doar de politicieni incoruptibili şi competenţi, ci şi de implicare din partea societăţii civile, aceasta reprezentând unul dintre “pilonii” pe care se sprijină democraţia – o formă de organizare şi conducere politică a societăţii în care puterea supremă este exercitată de popor. Poporul deţine puterea, el îşi alege reprezentanţii care devin o reflexie a lui. În cazul în care poporul nu îşi exercită dreptul constituţional de a participa la conducerea statului, masurile acestuia pot deveni arbitrare. Societatea civilă are această putere de control asupra statului, la care trebuie să recurgă constant, nu doar în perioadele electorale.

Apariția statului
În stare naturală indivizii se simţeau în nesiguranţă, viaţa şi bunurile fiindu-le ameninţate de egoismul caracteristic ființei umane care, adeseori, se manifesta violent. De aceea, oamenii au consimţit, deşi cu prețul renunţării la unele drepturi, să formeze o comunitate care să-i apere de invazia strainilor ori de nedreptățile unuia faţă de celălalt (Iliescu, 2001). Ei au acceptat, aşadar, un fel de pact sau contract social prin care au autorizat o persoană sau un grup de persoane să le asigure protejarea drepturilor și a libertăţilor. Astfel a luat naștere statul.

De la existența individuală la comunitate
Sociabilitatea este o trasătură fundamentală a activismului politic pentru că aceasta facilitează un raport nemijlocit între cetăţeni (Natalia, 2004). În ciuda faptului că oamenii au gene egoiste, ei sunt predispuşi contactului social. Această teză este susţinută şi de Aristotel (2001), care afirmă că sociabilitatea este o trăsătură esenţială a omului, de aceea omul este o fiinţă socială (zoon politikom) şi se supune statului care este “anterior” individului. El susţine faptul că indivizii nu ar fi izolati, ci, dimpotrivă, “omul este din natură un animal social, iar omul antisocial ar fi, prin urmare, ori supraom ori fiară”. Rousseau (2007), dimpotrivă, crede ca sociabilitatea nu este o proprietate definitorie a omului. Totuşi, oamenii trăiesc în comunități, daca este așa cum susține Rousseau, nu ar fi preferabil ca fiecare individ să trăiască izolat, în legea lui? Tocmai acest argument ne determină să realizăm că starea de normalitate este aceea în care oamenii trăiesc în comunităţi şi îşi apară împreună atât interesele comune, cât şi pe cele individuale, deoarece uniţi sunt mai puternici şi pot în caz de necesitate să se facă auziţi.

Tranziția de la comunism la democrație
Perioada comunistă a fost destul de traumatizantă pentru români. Deşi realitatea noastră nu mai este actualmente conturată de un regim represiv, noi tot nu suntem obişnuiţi cu un tip de coalizare a forţelor pentru supravegherea unei bune guvernanțe. Participarea politică nu înseamnă doar activism în perioada desfășurării alegerilor electorale, ci şi o consolidare a membership-ului de grup, o solidaritate care să îi caracterizeze pe toţi membri sociali.
În Romania discutăm încă despre o democrație tânără. Cu siguranţă este nedreaptă comparaţia cu state cu o îndelungată tradiție democratică, precum SUA, însă ceea ce putem face este să le considerăm un model dezirabil privind implicarea cetățenilor, ajutandu-ne totodată la îmbunătățirea sistemului deja existent, sub auspiciile unei societăți active.
Nu în ultimul rând, în state precum Franţa şi Anglia vocea societăţii civile este una puternică. Protestele, grevele și mitingurile sunt deja evenimente comune, lipsite de inedit. Pe de altă parte, în Romania este evidentă o apatie și teamă de a reacţiona. Protestele, în loc sa fie un semnal al faptului că trăim într-o democraţie “sănătoasă”, sunt, de multe ori, evidenţiate ca fiind anarhiste şi chiar necivilizate de către actori politici sau media. Or, lumea trebuie să înteleagă faptul că implicarea politică, în toate formele sale, contribuie la emergența unei bune guvernanțe, reprezentând totodată o obligaţie faţă de cei care şi-au pierdut viaţa în timpul revoluţiei din ‘89, faţă de prezentul nostru şi, până la urmă, o responsabilitate intergenerațională în urma careia să rezulte un regim democratic consolidat.

Declinul activismului politic este un fenomen tot mai accentuat în privinţa căruia trebuie luate măsuri pentru ca această pasivitate a cetăţenilor să fie surmontată!

BIBLIOGRAFIE

Adrian-Paul Iliescu,’’Individualismul lui Thomas Hobbes’’, în Filosofia politică a lui Thomas Hobbes, volum coordonat de E.M. Socaciu, Polirom, 2001;
Aristotel, “Politica”, Editura Iri, 2001;
Christensen, Henrik Serup: Why Bother? A Study of Political Activism in the Context of Political Institutions, 2007;
Jean-Jacques Rousseau, Despre contractul social sau principiile dreptului politic, Nemira, 2007;
Letki, Natalia: Socialization for participation? Trust, Membership and Democratization in East-Central Europe, Political Research Quarterly, 2004, vol. 56, no. 4.

Participare civica

Democratia presupune participarea indivizilor la viata societatii iar lipsa de participare pune in pericol functionarea democratica a acesteia. Intotdeauna exista pericolul ca guvernantii sa monopolizeze puterea si sa-si urmareasca exclusiv propriile interese. Tocmai de aceea, cetatenii au datoria de a le aminti in permanenta ca sunt alesii si reprezentantii lor.

 

Exercitarea libertatii de acces la informatiile de interes public:

 

Implicarea in procesul de luare a deciziilor publice:

 

 

Rezolvarea problemelor comunitatilor prin intermediul ONG-urilor:

 

Influentarea politicilor publice din interiorul lumii politice:

 

Desfasurarea de munca voluntara in beneficiul comunitatii:

 

Exercitarea dreptului la initiativa legislativa cetateneasca:

 

Exercitarea libertatii de a manifesta in spatiul public:

 

Protejarea cetateanului in fata abuzurilor institutiilor publice: